Acord de colaborare semnat în premieră între Serviciul Vamal și ASEM

Serviciul Vamal și Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM) își formalizează colaborarea pe mai multe segmente ce vizează efectuarea schimbului de experiență în domeniul economiei, organizarea și desfășurarea stagiilor cadrelor didactice, precum și a stagiilor de practică a studenților ASEM în cadrul Serviciului Vamal. O serie de prevederi în acest sens sunt incluse într-un Acord de colaborare semnat  în premieră, de către Directorul General al Serviciului Vamal Vitalie Vrabie și Rectorul ASEM Grigore Belostecinic.

La ceremonia de semnare au participat responsabili din cadrul Serviciului Vamal, Înaltul Consilier UE în domeniul vamal Rosario de Blasio, decani, profesori și studenți ai facultăților de specialitate.



Documentul stabilește angajamentele fiecărei părți în vederea realizării obiectivelor colaborării, astfel încât cei implicați să beneficieze de toate prerogativele prevăzute de acesta.

În alocuțiunea sa, Vitalie Vrabie le-a vorbit participanților despre realizările Serviciului Vamal, precum și despre perspectivele de dezvoltare strategică. Directorul General al Vămii a menționat importanța deținerii unor cunoștințe consolidate, care contribuie inevitabil la o formare profesională conformă celor mai înalte rigori. ”Serviciului Vamal îi revine o responsabilitate enormă de a asigura securitatea economică a statului, prin urmare, personalul care activează în cadrul sistemului trebuie să se distingă în mod prioritar prin profesionalism și integritate. Vreau să vă asigur că Vama va continua să promoveze angajații care dispun de o pregătire calitativă și care demonstrează orientare spre o dezvoltare permanentă a aptitudinilor. Totodată, unul dintre obiectivele noastre majore este de a identifica și implementa mecanisme de stimulare a angajaților, astfel încât să sporim prestigiul meseriei de vameș și să atragem tineri specialiști care să exceleze profesional acasă, în Republica Moldova.”

Rectorul ASEM Grigore Belostecinic i-a mulțumit lui Vitalie Vrabie pentru receptivitatea manifestată și și-a exprimat convingerea că documentul semnat va asigura un cadru durabil de colaborare reciproc avantajoasă, care va genera tot mai multe oportunități de dezvoltare a competențelor tuturor beneficiarilor, dar și va asigura pregătirea unor cadre calificate și competitive.

Necesitatea dezvoltării unui mecanism de interacțiune cu potențialii candidați a fost evocată și de către Înaltul Consilier UE în domeniul vamal Rosario de Blasio, la recomandarea căruia au fost inițiate demersurile de stabilire a unor programe de colaborare cu instituțiile de învățământ superior unde sunt studiate discipline conexe domeniului administrării vamale.

În acest context, amintim că primul Acord de colaborare cu o instituție universitară a fost încheiat la data de 15 decembrie 2016, fiind semnat de către Directorul General al Serviciului Vamal Vitalie Vrabie și Rectorul Universității de Stat a Moldovei, Gheorghe Ciocanu.





Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.