Acţiunile statului nu sunt atractive pentru investitori

La 22 mai la Bursa de Valori a Moldovei s-a încheiat licitaţia de vânzare a acţiunilor proprietate publică. Iniţiatorul licitaţiei a fost Agenţia Proprietăţii Publice pe lângă Ministerul Economiei al Republicii Moldova.

Modul de petrecere a licitaţiei – vânzarea acţiunilor în pachete unice prin intermediul licitaţiilor cu strigare, fiind asigurate principiile publicităţii, transparenţei şi egalităţii tuturor participanţilor.

Statul a putut privatiza acţiunile doar ale două societăţi pe acţiuni din cele 24 expuse la privatizare.

Acţiunile emise de „INLAC” S.A. au fost vândute la preţul iniţial propus la licitaţie de 0,70 lei per acţiune, în volum de 67 592 acţiuni, statul încasând 47,3 mii lei. Aceste acţiuni au fost vândute la un preţ mai mic decât valoarea nominală a unei acţiuni de 5 lei.

Acţiunile emise de „CARMEZ” S.A. au fost vândute la preţul iniţial propus la licitaţie de 18 lei per acţiune, în volum de 505 acţiuni, statul încasând 9 mii lei.

În urma acestei runde de privatizări statul a încasat 56,4 mii lei în loc de 167,9 mlrd lei planificaţi.

Sursa: Wall Street Moldova / Bursa de Valori a Moldovei



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.