BERD salută progresul înregistrat în sectorul bancar din Moldova

Președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), domnul Suma Chakrabarti, în timpul unei vizitei la Chișinău, a salutat progresul înregistrat recent de către Republica Moldova în sectorul bancar și a îndemnat autoritățile să profite de această conjunctură favorabilă.

„Suntem mulțumiți de faptul că Banca Națională a Moldovei soluționează cu succes vulnerabilitățile din sectorul bancar”, a spus președintele Chakrabarti. „Aceasta a permis BERD să încurajeze Banca Transilvania să devină acționar majoritar la Victoriabank„.

„După ce scandalurile din sectorul financiar au afectat reputația Moldovei, sosirea unui investitor străin strategic puternic poate deveni acum un punct de cotitură și o oportunitate pentru a întreprinde pași decisivi”, a subliniat președintele Chakrabarti.

În urma investiției Băncii Transilvania, BERD și creditorul român dețin în prezent un pachet de control în comun de 66,7% în capitalul Victoriabank. Săptămâna trecută, în conformitate cu cerințele legale, partenerii s-au oferit să cumpere restul acțiunilor.

În același timp, președintele Chakrabarti a îndemnat autoritățile de reglementare să asigure în continuare o supraveghere atentă și o implementare strictă a regulilor de transparență. „Acționarii netransparenți care încă mai sunt prezenți în structura de proprietate a celor mai mari bănci trebuie să fie înlocuiți cu investitori care corespund criteriilor de onorabilitate și competență „, a spus el.

Cele două mari bănci ale țării, Moldova Agroindbank și Moldinconbank, care reprezintă mai mult de jumătate din sectorul bancar din țară, se află în prezent sub administrarea specială a Băncii Naționale a Moldovei.

BERD, împreună cu Fondul Monetar Internațional (FMI), Uniunea Europeană (UE) și alți parteneri-cheie, vor continua eforturile menite să sporească rezistența sectorului bancar, a subliniat președintele Chakrabarti. Angajamentul țării însă rămâne esențial: „Autoritățile trebuie să creeze un mediu favorabil pentru a atrage investitori potriviți”, a declarat acesta.

BERD va putea acum extinde programul de creditare pentru întreprinderile mici și mijlocii, precum și programul privind eficientizarea consumului de energie în Moldova, datorită unui număr mare de creditori care respectă standardele de transparență și de bună guvernare. Cu toate acestea, președintele a atenționat: „Restructurarea sectorului bancar trebuie să fie finalizată”.

Vizita a avut loc pentru a marca faptul că investițiile anuale ale BERD în Moldova au atins un record istoric în 2017: BERD a acordat finanțare în valoare de 130 de milioane de euro pentru susținerea sectorul privat și dezvoltarea infrastructurii.

Finanțarea s-a majorat în ciuda nivelului scăzut al investițiilor interne și externe, a blocajelor în implementarea proiectelor legate de infrastructură și a problemelor rămase în sectorul bancar.

„BERD și-a dovedit de mai multe ori angajamentul asumat față de Republica Moldova”, președintele Chakrabarti le-a spus prim-ministrului moldovean, Pavel Filip, ministrului economiei și infrastructurii, Chiril Gaburici, și președintelui Parlamentului, Andrian Candu.

„Întrucât ne așteptăm ca economia să crească cu 3,5% în 2018, este extrem de important să continuăm reformele pe calea cea bună”.

Președintele Chakrabarti a salutat decizia autorităților de a revizui setul de legi privind mediul de afaceri, denumit „pachet de afaceri”, care ar putea duce la dezincriminarea infracțiunilor din sectorul financiar. „Reformele realizate nu trebuie anulate”, a spus el.

De asemenea, președintele BERD a discutat cu autoritățile necesitatea urgentă de a intensifica implementarea proiectelor cheie de infrastructură. Întârzierile înregistrate în construcția drumurilor și modernizarea căilor ferate împiedică creșterea economică și afectează calitatea vieții în țară.

Vizita a marcat numirea Angelei Sax în funcția de șef al biroului BERD în Chișinău. Doamna Sax va prelua noul său post în aprilie 2018.

BERD este cel mai mare investitor instituțional din Moldova. De la începutul activității sale în Moldova, BERD a investit peste 1,2 miliarde de euro în aproape 120 de proiecte. În Moldova, activitatea sa pune accent pe restructurarea sectorului bancar, consolidarea securității energetice, sprijinirea companiilor private, promovarea serviciilor publice mai eficiente și a unei infrastructuri mai bune.

Sursa: bnm.md



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.