Chiar dacă veniturile pe card cresc, cash-ul rămâne rege

Chiar dacă 43% din venituri moldovenii le primesc pe card, totuși ei preferă ca 94% din achiziții să le facă prin numerar. Politica activă a Guvernului și Acțiunile băncilor comerciale de lansare a diverselor programe de trecere la card pentru diferite categorii de cetățeni își au efectul.

Astfel, în 2018, din economia observată 43% din veniturile moldovenilor au fost sub formă de transfer pe card bancar sau 51,9 miliarde lei, alte 68,1 miliarde lei au fost sub formă de numerar, scrie pe blogul său economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.

Din veniturile pe card, în special avem salarii, pensii și indemnizațiile sociale.

Veniturile în numerar sunt de la schimbarea valutei, parțial salarii, vânzări producția agricolă și alte venituri ale întreprinzătorilor individuali.

În opinia noastră în max. 3-4 ani de zile veniturile obținute de moldoveni pe cardul bancar vor fi mai mari decât cele obținute în numerar.

Însă chiar dacă în prezent veniturile pe card bancar sunt foarte ridicate comparativ cu acum 10-15 ani, totuși achitările moldovenii preferă să le facă cash.

Cardurile bancare nu au devenit încă o formă de plată, dar mai degrabă au schimbat casieria de la întreprindere sau instituțiile publice.

În 2018 moldovenii din cei aproape 52 miliarde lei primiți pe cardul bancar, 45 de miliarde sau 86,5% i-au scos de pe card și au făcut achitările în numerar. Achitările cu cardul au fost doar de 7 miliarde lei, cea ce reprezintă doar 6,2% din totalul procurărilor de 120 miliarde lei din 2018.

Însă volumul achitărilor cu cardul bancar se dublează la fiecare 2 ani, dacă tendința se va menține, iar Guvernul și Banca Națională vor întreprinde acțiuni de încurajare a achitărilor cu cardul, atunci peste 5 ani ponderea achitărilor cu cardul ușor va depăși 25% din totalul achitărilor moldovenilor. Din acțiunile prioritare fac parte: crearea Sistemului Național de Plăți, reglementarea comisioanelor bancare la plata cu cardul, programe de încurajare a cetățenilor și agenților economici de a plăti cu cardul.

Sursa: IDIS „Viitorul”



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.