Global Finance: Moldova Agroindbank este cea mai bună bancă din Moldova

MAIB prima casa

Moldova Agroindbank este cea mai bună bancă din Moldova, conform clasamentului „Cele mai bune bănci la nivel mondial”, categoria „Cele mai bune bănci din Europa Centrală şi de Est din 2019”, făcut public de revista „Global Finance”.

Influenta publicaţie internaţională a acordat titlul de „Cea mai bună bancă din Moldova în 2019” liderului pieţei bancare naţionale pentru creşterea activelor şi a profitabilităţii, acoperirea geografică extinsă, relaţii strategice, noi procese de business şi produse inovative, precum şi pentru acţiunile întreprinse în vederea satisfacerii necesităţilor clienţilor.

„Devine tot mai complicat să te califici printre cele mai bune bănci la nivel mondial. Aşteptările clienţilor faţă de prestatorii de servicii financiare au atins nivele extrem de înalte, [fiind pus accentul pe] produse personalizate oferite în timp real, care asigură cel mai înalt nivel de securitate”, a menţionat directorul editorial al Global Finance Joseph D. Giarraputo, felicitând câştigătorii.

Preşedintele Comitetului de Conducere al Moldova Agroindbank, Serghei Cebotari: „Acordarea acestui titlu în mod repetat reconfirmă consolidarea poziţiei de lider al sectorului bancar şi încununează eforturile întreprinse de echipa MAIB pentru a aduce plus valoare dezvoltării economice, dar şi întregii societăţi. În contextul condiţiilor concurenţiale de pe piaţă, premiul ne obligă să ţintim obiective şi mai ambiţioase ce vor rezulta în produse şi servicii bancare mai convenabile, comode şi cu un grad înalt de securitate, dar şi să fim în continuare forţa care ghidează dezvoltarea sectorului bancar”.

Moldova Agroindbank este un pilon de bază al sectorului economico-financiar al Republicii Moldova, deţinând o cotă de piaţă de aproximativ 30% la cei mai importanţi indicatori şi fiind lider al clasamentului performanţei bancare. Realizările MAIB sunt recunoscute anual atât pe plan naţional, cât şi internaţional.

Sursa: maib.md



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments

  1. ​MAIB continuă să investească în educaţia de calitate şi să premieze performanţele studenţilor • EDUFIN.MD Răspunde

    […] Vezi și: Global Finance: Moldova Agroindbank este cea mai bună bancă din Moldova […]

  2. ​MAIB continuă să investească în educaţia de calitate şi să premieze performanţele studenţilor • EDUFIN.MD Răspunde

    […] Vezi și: Global Finance: Moldova Agroindbank este cea mai bună bancă din Moldova […]