Compania de asigurări „Victoria Asigurări” S.A. a efectuată o emisiune suplimentară închisă de acţiuni în perioada mai – iunie 2014. Volumul emisiunii a fost de 6,5 milioane lei, cu 3 milioane mai puţin decât a fost declarată această emisiune.
În așa mod, capitalul societății a fost majorat de la 15 milioane lei la 21,5 milioane lei, iar aşteptările au fost să fie majorat la 24,5 milioane lei.
Conform Hotărârii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) din 8 august 2014 privind înregistrarea rezultatelor acestei emisiunii de acțiuni , putem vedea că nici un acționar existent până la emisiune nu a participat la ea, dar în schimb au apărut în listă alţi doi noi acţionari, care au subscris toate acțiunile declarate în rezultatul emisiunii. Noii acționari sunt persoanele juridice „Bellefond Invest” LTD şi „Papillon Invest” LTD.
Cotele acestor două companii deţinută de fiecare în parte nu se cunosc, în schimb putem vedea că împreună dețin 30,23% de acțiuni emisie de societate.
În urma emisiunii, din cauza lipsei de participare la emisiune, pachetul acționarului majoritar „Generashon Financial” B.V. s-a micșorat de la 81,76% la 57,04%, iar la alți doi acționari care dețin cote substanțiale, au avut loc următoarele modificări: la BC „VictoriaBank” SA s-a micșorat de la 7,49% la 5,22%, iar la ÎS „Calea Ferată din Moldova” de la 7,39% la 5,15%.
Conform Hotărârii CNPF nr. 24/1 din 25 aprilie 2014, această emisiune a fost impusă CA „Victoria Asigurări” S.A. de către CNPF, din simplu motiv că, societatea nu corespundea prevederilor legislație și anume : nerespectarea normelor legate de solvabilitate, stabilitate financiară, de formare şi menținere a rezervelor tehnice suficiente de îndeplinirea obligațiunilor legate de contracte şi nerespectarea criteriilor de dispersare a plasamentelor.