O Grecie fără Euro ar genera o criză mai gravă ca Lehman Brothers

O eventuală decizie a Greciei de a ieşi din zona euro va avea efecte devastatoare pentru pieţele financiare, iar consecinţele vor fi chiar mai severe decât cele ale falimentului Lehman Brothers din 2008, potrivit lui Barry Eichengreen, economist în cadrul Universităţii din California.

Prezent sâmbătă la întâlnirea anuală a Asociaţiei Economice Americane, Eichengreen a declarat că ieşirea Greciei din zona euro va determina investitorii să îşi retragă depozitele din băncile din Grecia, plasamentele în acţiunile companiilor se vor reduce, toate acestea culminând, probabil, într-o serie de măsuri stricte din partea autorităţilor elene pentru controlarea fluxurilor de capital, relatează MarketWatch.

Mai mult, efectele nu vor fi limitate doar la pieţele din Grecia, deoarece investitorii vor începe să facă speculaţii în privinţa următoarei ţări care ar putea părăsi zona euro.

Pe termen scurt, ieşirea Greciei ar echivala cu falimentul Lehman Brothers la pătrat„, a avertizat Eichengreen.

Economistul american estimează că politicienii europeni îşi vor „înghiţi nodul din gât din nou” şi vor face compromisurile necesare pentru a menţine Grecia în uniunea monetară. „Deşi păstrarea zonei euro în forma actuală va fi un demers costisitor, dificil şi dureros pentru politicieni, destrămarea acesteia va fi încă şi mai costisitoare şi dificilă„, a spus Eichengreen.

Declaraţiile lui Eichengreen vin pe fondul speculaţiilor privind o eventuală ieşire din zona euro a Greciei. Parlamentul elen a anunţat săptămâna trecută dizolvarea sa şi organizarea alegerilor legislative anticipate la 25 ianuarie, alegeri care ar putea fi câştigate de formaţiunea de extremă-stânga Syriza, care se opune continuării măsurilor de austeritate impuse de Troica internaţională (Comisia Europeană, BCE şi FMI) în schimbul unor împrumuturi de 240 de miliarde de euro.

Angela Merkel
Angela Merkel

Cancelarul german Angela Merkel a declarat sâmbătă că Germania este pregătită să lase Grecia să iasă din zona euro dacă stânga radicală va repune în discuţie măsurile de austerite. Potrivit acesteia, guvernul german consideră aproape inevitabilă ieşirea Greciei din zona euro dacă şeful Syriza, Alexis Tsirpas, va abandona politica de austeritate bugetară şi nu va mai rambursa datoriile ţării, relatează AFP.

Prezent la întâlnirea Asociaţiei Economice Americane, Kenneth Rogoff, fost economist al Fondului Internaţional Monetar şi profesor la Universitatea din Harvard, a declarat că zona euro este „un dezastru economic„.

Asta nu inseamnă că va fi uşor de destrămat„, a adăugat el.

Nici Martin Feldstein, profesor de economie la Universitatea Harvard, nu este mult mai optimist în ceea ce priveşte viitorul zonei euro, în ciuda măsurilor anunţate de Banca Centrală Europeană pentru stimularea creşterii economice în regiune.

E posibil să nu existe nici o modalitate pentru a încheia criza din zonă„, a spus Feldstein, care a menţionat că implementarea unui program de relaxare cantitativă ar putea să nu aibă rezultatele scontate.

Potrivit lui Feldstein, cea mai bună soluţie pentru supravieţuirea zonei euro este ca fiecare stat în parte să implementeze propriile politici fiscale pentru a stimula cererea şi consumul, inclusiv prin reducerea taxei pe valoarea adăugată pe o perioadă de cinci ani.

Comentariile economiştilor americani au fost făcute la câteva zile după ce preşedintele BCE, Mario Draghi, a arătat că instituţia este pregătită să suplimenteze măsurile monetare de stimulare a economiei din zona euro, inclusiv prin cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale.

Şeful BCE a exclus posibilitatea destrămării zonei euro, în pofida problemelor cu care aceasta se confruntă.

sursa: zf.ro



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.